Satelitul meteorologic este un satelit artificial al Pamantului special dotat pentru masuratori meteorologice si caruia i s-au impus caracteristici speciale de vehiculare in spatiu. Satelitii meteorologici sunt utilizati pentru obtinerea de informatii, in timp real, asupra starii atmosferei terestre si determinarea parametrilor geofizici, prin prelucrarea numerica a imaginilor. Aparatura specifica imbarcata la bordul satelitului este in principal urmatoarea: - una (sau doua camere de luat vederi) prevazuta cu obiectiv obturator si tub vidicon; - radiometru de explorare cu oglinda; - instrument pentru convertirea imaginilor televizate sau informatiei energetice insemnale radioelectrice; - sistem de inregistrare pe banda magnetica; - emitator radio pentru transmiterea automata a semnalelor electrice, cu frecventa modulata. Pe plan mondial, volumul datele satelitare furnizate de satelitii meteorologici creste permanent datorita maririi rezolutiei geometrice si radiometrice a acestora, a cresterii numarului de senzori imbarcati. Puterea de calcul necesara prelucrarii acestor date devine din ce in ce mai importanta si aceasta atat din cauza cantitatii mari de informatie dar si a dezvoltarii de algoritmi performanti, dar gurmanzi in ceea ce priveste timpul de calcul (recunoasterea automata a norilor, determinarea profilelor verticale de temperatura si umezeala etc). Datele satelitare au aplicatii in domeniul meteorologiei, hidrologiei, agriculturii, transporturilor, energeticii, constructiilor, turismului, sanatatii etc. si in mod cu totul special servesc pentru actiunile de protectie civila in cazul unor fenomene periculoase sau de dezastru si, evident, pentru monitoringul si protectia mediului. Statiile de receptie si prelucrare (la sol) a datelor satelitare sunt parte a sistemului de veghe meteorologica mondiala, alaturi de platformele satelitare, senzorii imbarcati si reteaua globala de masuratori in situ (statii meteorologice clasice, observatoare de radiosondaj aerologic, radare meteorologice si posturi pluviometrice).
|