Prima pagina >  Meteorologie >  Baza de date > 


Fondul National de Date Meteorologice
reprezintă totalitatea datelor meteorologice sistematice, prelevate si păstrate pe teritoriul national.

 
Baza de date a Administratia Nationala de Meteorologie
contine informatii din Fondul National de Date Meteorologice stocate în mod organizat pe suport electronic. Sistemul de gestiune al Bazei de Date a Administratiei Nationale de Meteorologie este ORACLE. Sistemul de Management al Fondului National de Date Meteorologice include atât Baza de Date a Administratiei Nationale de Meteorologie, cât si programe de stocare, căutare, extragere, actualizare, gestiune internă, acces selectiv si securizare a datelor.

 
Baza de date fizică a Administratiei Nationale de Meteorologie
contine date brute, primare si derivate:

  • datele meteorologice obtinute ca rezultat al activitătilor de observare si măsurare se numesc date meteorologice brute
  • datele meteorologice rezultate în urma verificării si corectării (validării) definitive a datelor brute se numesc date meteorologice primare
  • datele meteorologice care rezultă din datele primare prin aplicarea unor algoritmi specializati se numesc date meteorologice derivate
Principalele date primare/brute din Baza de Date a Administratiei Nationale de Meteorologie sunt:

  • date climatologice generale ( orele de observatie 00, 06, 12, 18 ) si de sinteza de la 264 statii, orare/zilnice/lunare, din perioada 1961-2003, validate
  • date zilnice de temperatură (medii, maxime, minime) de la 42 statii, întreaga perioada de functionare, validate (fisier TEMPERA)
  • date privind cantitatea zilnică de precipitatii (tabel TM2) de la cca 2200 puncte de măsurare (posturi si statii), din întreaga perioada de functionare
  • date orare de temperatură, presiune si umezeala aerului (tabel TM5), 219 statii, perioada 1961-2003, cu mari discontinuitati, partial validate
  • date orare privind durata de strălucire a soarelui ( tabel TM6) de la 30 statii, perioada 1986-2003, partial validate
  • date de meteorologie aeronautică (METAR) pentru 6 aeroporturi, perioada 1981-1995, validate
  • date operative sinoptice (triorare) din perioada 1990-2000 si sinoptice (orare) din perioada 2001-prezent, nevalidate
  • metadate – date despre istoricul tuturor statiilor meteorologice si posturilor pluvio.

         Acestea sunt organizate pe clase (OPERATIVE, CLIMATOLOGICE si METADATE) si subclase (ORARE, ZILNICE, LUNARE, ANUALE, STATISTICE). Consultarea lor se poate face prin intermediul catalogului parametrilor meteorologici disponibili din Baza de Date a Administratiei Nationale de Meteorologie.



Sunt 991 useri online: 0 inregistrati si 991 vizitatori
Copyright © 2004 Administratia Nationala de Meteorologie. Toate drepturile rezervate.